Căpitanul Darius Olaru sună adunarea, după FCSB – U Cluj 1-1: „Acesta e primul obiectiv”

Căpitanul Darius Olaru sună adunarea, după FCSB - U Cluj 1-1: „Acesta e primul obiectiv”
  • Publicat:

FCSB a remizat în prima etapă din noul sezon de Superliga României, scor 1-1, în Ghencea, în fața celor de la Universitatea Cluj, iar căpitanul Darius Olaru a sunat adunarea la finalul partidei.

Acesta a vorbit despre obiectivele pe care le are echipa campioană în viitorul apropiat, punctând că ce mai important este ca FCSB să intre în grupele UEFA Champions League.

Căpitanul Darius Olaru sună adunarea după meciul cu Universitatea Cluj

FCSB a remizat în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 1-1, în prima etapă a noului sezon de Superliga. La finalul partidei, căpitanul Darius Olaru a sunt adunarea și a vorbit despre obiectivele pe care le are echipa antrenată de Elias Charalambous.

„Nu am știu să gestionăm, pe viitor trebuie să o facem mult mai bine. Primul obiectiv e să intrăm în grupele Champions League. Dar luăm totul pas cu pas, jucăm cu Virtus și Slobozia, apoi cu Maccabi. Eu nu am avut vacanță, am avut vreo 6 zile înainte de EURO. Eu încă nu sunt sută la sută, pentru că am fost acolo și nu am ritm, nu prea am jucat. Trebuie să mai acumulez. Momentan eu nu mă gândesc la transfer, o iau pas cu pas”, a declarat Olaru, la Prima Sport 1.

Ce crede Darius Olaru despre partida cu Universitatea Cluj

Darius Olaru a vorbit și despre evoluția echipei în meciul cu Universitatea Cluj. Acesta este de părere că FCSB a avut mai multe ocazii de a marca și că putea obține victoria.

„A fost o partidă dificilă, știam că ne așteaptă un meci greu. Din păcate am luat doar un punct în acest start de campionat. Am avut situații mai multe decât ei și cred că meritam victoria. E cam greu cu temperatura, nu știu cum au jucat cei de la 17.00, de la 19.00. Nu avem ce să facem, trebuie să ne pregătim, să jucăm mult mai bine pe viitor. Știam că au jucători buni, de calitate, că le place posesia. Am avut mai multe situații”, a mai spus Darius Olaru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Supărare mare în familia CATENA după nunta de 3 milioane de euro! Cum au fost surprinșii mirii și socrii, în aeroport
Supărare mare în familia CATENA după nunta de 3 milioane de euro! Cum au fost surprinșii mirii și socrii, în…
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor.
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor. "I-am tras, că nu am avut…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Cum a reacţionat Bianca, fosta lui Livian, după ce a văzut nunta faraonică: „În genunchi te-aş ruga, ia-mă pe mine, las-o pe ea”
Cum a reacţionat Bianca, fosta lui Livian, după ce a văzut nunta faraonică: „În genunchi te-aş ruga, ia-mă pe mine,…
Avertisment pentru persoanele care țin banii la saltea. Pierdere pentru cei care au numerar
Avertisment pentru persoanele care țin banii la saltea. Pierdere pentru cei care au numerar
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×